Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:40 12 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisia juridică din Camera Deputaţilor a dat aviz pentru urmărirea penală a lui Laszlo Borbely

ro

24 Feb, 2015 16:41 727 Marime text
"În urma cererii ministrului Justiţiei înaintată de Biroul Permanent în care trebuia să analizăm cererea de încuviinţare a urmăririi penale a lui Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului, Părurilor şi Apelor, au fost distribuite un număr de 24 de buletine de vot, câţi membri au fost în sală şi rezultatul este următorul: 16 voturi au fost în favoarea încuviinţării începerii urmăririi penale, 5 voturi împotrivă şi 3 abţineri", a spus vicepreşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Ciprian Nica (PSD).
 
Deputatul UDMR Laszlo Borbely a declarat, după şedinţa Comisiei juridice, că prin această solicitare de începere a a urmăririi sale penale s-a făcut un abuz şi că o să-şi demonstreze nevinovăţia prin demersuri legale.
 
"Consider că s-a făcut un abuz şi evident că o să-mi demonstrez nevinovăţia, şi o să fac demersurile legale care îmi sunt la îndemână pentru a-mi demonstra nevinovăţia", a spus Borbely.
 
Şedinţa comisiei s-a desfăşurat fără prezenţa presei. Raportul comiseii urmează să fie supus dezbaterii şi votului plenului Camerei Deputaţilor.
 
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut în 5 februarie aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală a deputatului UDMR Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului, în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită pentru intervenţii în vederea atribuirii unor contracte, cauză redeschisă recent de DNA Oradea.
 
Sursa: mediafax.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii