Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:15 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Colectiv. Informaţii ascunse! 13 dosare ale morților infectați cu bacterii (video)

ro

07 Apr, 2016 09:16 2335 Marime text
 
Doi jurnalişti, Mirela Neag și Cătălin Tolontan, au publicat informații din 13 dosare ale unor răniți în incendiul din Colectiv, răniţi care au murit din cauza bacteriilor din spitale. În timp ce sitalele refuză să pună dosarele la dispoziția rudelor victimelor, patru medici au decis să ofere presei documentele care relevă o situaţie îngrijorătoare.

„Dosarele au aproximativ 100 de file fiecare. În toate cele 13 cazuri au apărut bacterii extrem de periculoase. Analizele indică cu claritate faptul că aceste infecții au apărut în spitale, de unde de altfel și provin bacteriile. Cei mai mulți dintre pacienți au fost contaminați în sânge cu mai multe bacterii. Răniții au murit în stare de septicemie fie în țară, fie în străinătate, acolo unde părinții susțin că au ajuns târziu, după amânări și fără ca ei să fie informați cu privire la riscurile crescute din unitățile bucureștene.

Este observația pe care a făcut-o și directorul spitalului din Bruxelles, Serge Jennes. El a tratat opt răniți sosiți de la alt spital din România decît cele patru ale căror dosare le avem: Spitalul Militar. Toți cei 8 de la ”Militar” erau și ei infestați! Jennes a declarat pentru emisiunea ”În premieră” de la Antena 3 că ”spitalele din România nu ne-au spus că răniții au analize de sânge în care se vede infectarea cu bacterii”. Jennes a mai spus și altceva, care va apărea probabil într-un episod ulterior din ”În premieră”. Că bacterii atît de agresive precum cele din România nu le vin cu pacienți din Europa, ci din alte continente”, scriu jurnaliștii Mirela Neag și Cătălin Tolontan, pe tolo.ro.

Cum au fost infectați cei 13 pacienți:

Pacientul 1: A fost infectat în plăgile de pe faţă şi urechi cu acinetobacter și klebsiella;

Pacientul 2: În plăgile de pe tot corpul a fost contaminat şi infectat cu 4 bacterii intraspitalicești: pseudomonas spp, provid. spp, acinetobacter şi klebsiella pneumoniae. Două bacterii aveau rezistenţă totală, inclusiv la colistin;

Pacientul 3: Este victima căreia i-au fost depistate în plăgi şi sânge cele mai multe bacterii, 7 la număr: acinetobacter, S. saureus, pseudomonas aeruginosa, Providencia stuartii, E. Coli, stafilococ coag., klebsiella pneumoniae;

Pacientul 4: La 5 zile de la internare a fost depistat cu 3 bacterii mortale în plăgi: E. clacae, pseudomonas spp şi acinetobacter;

Pacientul 5: Pe 5 noiembrie avea în răni bacteria pseudomonas spp, iar după 4 zile i-au fost depistate alte 3 bacterii: klebsiella, P Stuartii și acinetobacte;

Pacientul 6: În ziua a 3-a analizele au depistat pseudomonas spp în arsuri, iar în ziua a 7-a au mai apărut acinetobacter şi Piocianic;

Pacientul 7: Pe 4 noiembrie i s-a depistat bacteria pseudomonas spp în secreţia traheală. O zi mai târziu, rana de pe piciorul drept a fost contaminată cu ap. providae stuartii;

Pacientul 8: Victima era deja contaminată pe 4 noiembrie cu pseudomonas spp pe rana de pe omoplat şi piocianic în secreţia traheală;

Pacientul 9: În a patra zi de la tragedie, victima avea căile respiratorii contaminate cu acinetobacter;

Pacientul 10: Pe 2 noiembrie, pacientul avea deja în plăgile de pe mâini acinetobacter, iar în zilele următoare a fost contaminat şi cu pseudomonas spp;

Pacientul 11: Victima a fost depistată cu pseudomonas spp chiar în prima zi, proba fiind prelevată de pe vârful cateterului;

Pacientul 12: A fost contaminat cu MRSA, o formă nouă a stafilococului auriu, rezistentă la antibiotice;

Pacientul 13: Analizele au evidenţiat acinetobacter în plăgile de pe mâini.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii