Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:37 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cod Roșu de inundații Videoconferință cu prefecții și șefii ISU

ro

12 Oct, 2016 15:21 1405 Marime text
Măsuri în sprijinul populației din zonele aflate sub avertizare de inundații. La ora 16.00 conducerea MAI va avea o videoconferință cu prefecții și șefii inspectoratelor pentru situații de urgență.
 
Ca urmare a intrării în vigoare a avertizării de Cod Roșu de inundații pentru bazinele hidrografice Suhu și Geru, din judeţul Galați, a fost convocată o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență pentru luarea tuturor măsurilor care se impun pentru a nu pune în pericol viața oamenilor din zonele afectate.
 
La nivelul județului au fost dispuse măsuri pentru asigurarea permanenței la nivelul autorităților administrației publice locale și informarea populației din zonele posibil a fi afectate.
 
Totodată, s-a decis de către autoritățile locale evacuarea preventivă a 60 de persoane din Slobozia-Conachi, 200 din Cuza Vodă, 250 din localitatea Pechea și 20 de persoane din Negrea.
 
Tot ca măsuri preventive, s-a decis suspendarea cursurilor la unitățile de învățământ aflate în localitățile Schela, Valea Mărului și Corni, precum și și restricționarea traficului rutier pe DN 25, în dreptul localității Pechea.
 
În plan operativ, pentru a putea reacționa rapid la situațiile de urgență care pot afecta populația, s-a luat măsura alertării tuturor efectivelor de pompieri din Inspectoratul pentru Situații de Urgență a Județului Galați. În plus, prin decizii luate la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență s-au dislocat forțe de intervenție și motopompe din cadrul inspectoratelor județene pentru situații de urgență Călărași, Ialomița și Unitatea Specială de Intervenții în Situații de Urgență Ciolpani pentru a veni în sprijinul efectivelor din județul Galați. În mod similar din județul Buzău s-au trimis forte suplimentare către județul Vrancea.
 
Aceste mijloace de intervenție vor ajunge în zonele cu risc de inundații în această după-amiază.
 
Evoluția fenomenelor meteo și situația operativă din teren sunt monitorizate permanent la nivelul DSU și al Centrului Național de Conducere Integrată al MAI pentru a putea dispune măsuri imediate în sprijinul populației din zonele afectate.
 
La ora 16.00 secretarii de stat ai MAI, Raed Arafat și Irina Alexe, vor avea o videoconferință cu prefecții și șefii inspectoratelor pentru situații de urgență din județele aflate sub avertizare.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii