Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:19 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coana Chirița a urcat pe scena Casei de Cultură din Năvodari

ro

11 Oct, 2012 21:41 1258 Marime text

Sala de spectacole a Casei de Cultură din Năvodari a fost plină de zâmbete, seara trecută. Elevii din Năvodari au fost invitații speciali ai comediei muzicale „ Chirița se întoarce”, pusă în scenă după opera lui Vasile Alecsandri. Piesa de teatru surprinde atmosfera unei familii din provincie cu „asteptari înalte„ în care cei doi soţi, Chirița și Bârzoi sunt preocupati să își depășească „statutul„ însă sunt prinși în diverse triunghiuri conjugale. Replicile spumoase ale personajelor au făcut deliciul tinerilor spectatori, care au urmărit , cu sufletul la gură spectacolul, timp de o oră și jumătate. Pentru unii dintre ei a fost chiar prima experiență de acest fel, însă cu siguranță nu și ultima. Spectacolul a fost prezentat cu sprijinul Primariei Năvodari și nu este prima initiativă de acest fel. Astăzi la ora 11.00 elevii claselor I-IV au fost invitați să participe la piesa de teatru „Harap Alb„, iar la ora 17.00, cei din clasele V-VIII îl văd pe scena Casei de Cultură din Năvodari, pe „Dl. Goe„.

 

Citeste AICI

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii