Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:37 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Circulație feroviară adaptată la condiții meteo nefavorabile, polei și vânt puternic, în jumătatea de sud a țării

ro

27 Jan, 2019 11:12 785 Marime text
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că la această oră nu sunt linii închise și nici trenuri blocate pe rețeaua feroviară, însă circulația trenurilor este adaptată la condițiile meteo nefavorabile în jumătatea de sud a țării, dar și la intrare în Capitală.

Pe restul magistralelor se circulă în condiții normale de iarnă, fără implicații majore.

Se circulă în continuare în condiții speciale pe relația București - Lehliu, interval de stații unde trenurile circulă tractate cu locomotive Diesel, iar pe sectoarele Buftea - Periș și Videle - Roșiori, unde apar frecvent fluctuații de tensiune, trenurile circulă cu viteză redusă și încercări repetate de conectare a pantografului la linia de contact, pentru asigurarea curentului electric necesar continuării parcursului.

Personalul feroviar a acționat permanent, încă din cursul nopții, pentru verificarea componentelor de alimentare cu energie electrică și remedierea deranjentelor, astfel încât să menținem continuitate în circulația trenurilor.

La această oră, pe distanța București - Lehliu se intervine cu drezina pantograf pe un fir de circulație, astfel încât în scurt timp trenurile să circule în condiții normale, cu locomotive electrice.

Menționăm de asemenea faptul că, pe tot parcursul acestei zile, echipele feroviare vor face verificări permanente pe toate secţiile de cale ferată de pe raza judeţelor din jumătatea de sud a țării, iar pe segmentele unde situația o impune se va interveni operativ cu personal și utilaje, astfel încât să menținem operational traficul pe toate magistralele.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii