Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:53 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine vrea creanţa UniCredit asupra Telegondolei din Mamaia

ro

12 Jan, 2014 07:16 3001 Marime text
Acţionarii companiei Mamaia S.A. au aprobat cumpărarea creanţei Unicredit Ţiriac Bank asupra Telegondola Mamaia S.R.L.
În adunarea lor generală extraordinară din 9 ianuarie, acţionarii Mamaia S.A. au aprobat cumpărarea creanţei UniCredit Ţiriac Bank asupra Telegondola mamaia S.R.L., potrivit unuii raport al Mamaia S.A. (MAIA) trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Mamaia S.A. (MAIA) este înregistrată pe piaţa RASDAQ a BVB, unde are o valoarea de piaţă de 19 milioane de lei, potrivit preţului ultimei tranzacţii, din 3 ianuarie.

Mamaia S.A. (MAIA) este încă o companie de stat, Ministerul Economiei având peste 96% din acţiunile sale-Primăria Constanţa deţine 46,51% din părţile sociale ale Telegondola Mamaia SRL iar Mamaia SA, are pachetul majoritar de 53,49%.
Aceasta urmează să preia întreaga datorie de peste un milion de euro către Unicredit Ţiriac, potrivit unor surse locale.
Potrivit tabelului definitiv al creanţelor aprobat de Tribunalul Constanţa, SC Telegondola Mamaia SRL, societatea deţinută de stat prin Mamaia SA şi Municipiul Constanţa, are de înapoiat datorii în valoare totală de 6.602.625,86 lei.
Ponderea cea mai mare o are datoria către banca Unicredit Ţiriac, contractată în anul 2007, în valoare de 4.694.352,94 lei.
Lista creditorilor este completată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa(1.632.678 lei şi 4.169 lei), restanţe salariale (25.995,54 lei către angajatul Ovidiu Rene Rohan, 6.576 lei către Angela Bucur, 4.761 lei către Gelu Tulea şi 19.458 lei către Georgeta Stan), Enel Energie SA Constanţa (10.561,02 lei), Polaris M Holding SRL Constanţa (14.912,02 lei), Danol Protect SRL Constanţa (32.676,48 lei) şi Mamaia SA (33.946,09 euro şi dobânda legală de 1.998,75 euro).
sursa: economica.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii