Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:18 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine sunt câştigătorii concursurilor organizate în memoria poetului tătar Yaşar Memedemin

ro

17 Mar, 2013 11:33 1367 Marime text
La sediul central al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România a avut loc, ieri, acţiunea „Yaşar Memedemin - personalitate a vieţii literare tătare”. Evenimentul a debutat cu un simpozion dedicat vieţii şi activităţii celui care a fost unul dintre fondatorii UDTTMR, preşedinte al Filialei Constanţa a uniunii în perioada 1993-1995, secretar general al uniunii între 1995-1999, şef al Comisiei de Cultură a UDTTMR, redactor şef al revistei Karadeniz, cadru didactic vreme de 36 de ani la Şcoala Generală din Valu lui Traian (dintre care, 35 de ani a fost directorul instituţiei de învăţământ), Yaşar Memedemin. Acesta din urmă a rămas însă în memoria colectivă a tătarilor dobrogeni, dar şi a celor din Crimeea şi Turcia datorită creaţiilor sale literare.
Tot ieri, a avut loc, la UDTTMR, şi Concursul „Tinere condeie”. Competiţia s-a desfăşurat pe două secţiuni: „Creaţie” şi „Recitare din lirica regretatului Yaşar Memedemin”.
La secţiunea „Creaţie” câştigătorii sunt Ibraim Iasin (locul III), Amet Elif (locul II) şi Curti Iasmin (locul I).
La secţiunea „Recitare” locurile I, II şi III au fost adjudecate de Geafer Aylin (locul III), Mologani Adil (locul II) şi Husein Nur (locul I).
La clasele V – VIII, au urcat pe podium următorii: Abduraman Mete Emre (Locul III), Abiltar Atina (Locul II), și Gelil Cansel (Locul I).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii