Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:18 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Captură Cinci „comercianţi” de ţigări, prinşi de jandarmi

ro

15 May, 2015 12:04 968 Marime text
 
Jandarmii au surprins în Constanţa, cinci persoane care care doreau să vândă, fără să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, 211 pachete cu 4220 de ţigări. Două echipaje de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile Constanţa, au desfăşurat, ieri după-amiază, acţiunile de control în zona Pieţei Tomis III şi Gară din Constanţa, unde au surprins cinci persoane cu vârste cuprinse între 35 şi 43 de ani, din localitate, în timp ce încercau să vândă persoanelor din zonă, 211 pachete cu 4220 de ţigări, fără timbre accizabile, inscripţionate „Ashima”, „Marble”, „Meridian”, Viceroy şi Assos.  Mai mult, jandarmii au surprins doi dintre „comercianţi” exact în momentul în care scoteau două cartoane de ţigări ascunse în interiorul unui panou publicitar. Pe numele acestora, au fost întocmite actele de constatare pentru comiterea faptei de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 din Legea 86/2006 privind Codul vamal al României. Actele de constatare şi pachetele de ţigări vor fi predate la IPJ Constanţa, Serviciului de Investigare a Fraudelor.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii