Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:38 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CFR Călători 148 de trenuri anulate în această după-amiază

ro

11 Jan, 2017 16:35 2363 Marime text
CFR Călători a anulat 148 de trenuri, până miercuri la ora 14:30, din cele 1.300 de garnituri ale companiei care circulă zilnic în România, potrivit informațiilor publicate pe pagina de Facebook a CFR Călători.

Numărul trenurilor anulate a crescut de la 131, în jurul orei 12:30, la 148 în prezent.

Circulația trenurilor va fi adaptată condițiilor meteo extreme și miercuri și joi dimineața, dar se intervine constant cu utilaje și echipaje feroviare pe raza Regionalelor București, Craiova, Brașov, Galați și Constanța, informează CFR Călători.

Pe de altă parte, CFR SA precizează că, în acest moment, la intrare în Capitală au rămas în așteptare doar 4 trenuri de călători care înregistrează întârzieri mai mari de 100 de minute. Acestea urmează să fie înscrise pentru garare pe liniile eliberate de trenurile care pleacă din București Nord.

Personalul feroviar intervine și la această oră la intrare în Gara de Nord pentru deszăpezirea aparatelor de cale pe tot complexul de linii care asigură intrarea și expedierea garniturilor în și din stație.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o avertizare Cod galben de ninsori și viscol, valabilă până miercuri noapte la ora 23:00 pe raza a 11 județe din estul și sud-estul țării.

În același timp, meteorologii au ridicat avertizarea Cod portocaliu ce viza județele Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila și Vrancea.

Citește și

Județele vizate de avertizarea Cod galben sunt: Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța, Ialomița și Călărași. ANM precizează că unele intensificări ale vântului vor fi și în Oltenia și restul Munteniei, spulberând trecător zăpada.

De asemenea, începând din noaptea de miercuri spre joi, la ora 4:00, și până vineri la ora 10:00, va intra în vigoare o informare meteorologică de intensificări ale vântului și polei, valabilă la nivelul întregii țări.

În plus, meteorologii au emis o atenționare Cod galben de vreme deosebit de rece și ger, mai ales în cursul nopților, valabilă în intervalul 11 ianuarie, ora 13:00 - 12 ianuarie, ora 10:00.

Toate informațiile privitoare la evoluția vremii le puteți găsi pe www.ziuaconstanta.ro.

Sursa foto: dejeanul.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii