Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:37 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cetățean albanez prins în flagrant în timp ce încerca să dea mită unui polițist de frontieră

ro

10 Apr, 2018 14:56 1409 Marime text
În urma unui denunţ formulat de poliţiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timișoara - Sectorul  Poliţiei de Frontieră Porțile de Fier II, ofițerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, au prins în flagrant un cetățean albanez, în timp ce încerca să ofere suma de 80 de euro pentru a nu fi luate măsurile legale ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de intrare în România.
 
Potrivit Poliției de Frontieră, la sfârșitul săptămânii trecute, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Mehedinți, sub coordonarea procurorului specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți au prins în flagrant o persoană cu cetățenie albaneză cu ocazia remiterii sumei de 80 euro către un ofițer de poliție de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara - Sectorul Poliției de Frontieră Porțile de Fier II . Banii au fost oferiți cu scopul ca polițistul de frontieră să nu ia măsurile legale ca urmare a neîndeplinirii de către cetățeanul albanez a cerințelor legale de intrare în România.
 
În fapt, în data de 05.04.2018, în jurul orei 15.00, un ofițer din cadrul - Punctului de Trecere al Frontierei Porțile de Fier II a sesizat ofițerii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Mehedinți despre faptul că la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un cetățean albanez, însoțit de către doi conaționali, a înmânat polițistului de frontieră odată cu documentele de călătorie și suma de 80 de euro, deoarece nu aveau documentele necesare pentru a justifica scopul călătoriei și nu îndeplineau condițiile legale de ședere în România. Întrebat despre existența sumei de 80 de euro, cetățeanul albanez a declarat că aceasta este pentru a trece cu vederea faptul că cei doi conaționali ai săi nu îndeplinesc condițiile legale de intrare în România și pentru a li se permite intrarea în țară.
 
Deși i s-a atras atenția că fapta sa poate  constitui infracțiunea de dare de mită, cetățeanul albanez a insistat, polițiștii de frontieră sesizând ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Mehedinți.
 
Urmare a sesizării polițiștilor de frontieră, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Mehedinți și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți  s-au deplasat în Punctul de Trecere al Frontierei Porțile de Fier II realizând prinderea în flagrant a cetățeanului albanez.
 
În cauză, se  efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
 
 Sursa foto: Poliția de Fronieră
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii