Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:58 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victor Ponta „Cereți bonurile fiscale! Cu cât aveți mai multe, cu atât aveți mai multe șanse la loterie”

ro

04 Apr, 2015 20:52 2568 Marime text
 
Premierul Victor Ponta îi îndeamnă pe români să ceară și să păstreze bonurile fiscale, amintind, în această seară, pe Facebook, că luni, 13 aprilie, are loc prima extragere la loteria bonurilor fiscale, informează Agerpres.

„Cereți și păstrați bonurile fiscale! Cu cât aveți mai multe, cu atât aveți mai multe șanse la loterie! Bonurile fiscale emise în perioada 2 februarie - 28 martie 2015 vor participa la prima extragere organizată de Loteria Română în data de 13 aprilie, care are alocat un fond de premiere de 1 milion de lei", a scris Ponta, pe pagina sa de Facebook.

El își încheie postarea făcând trimitere la pagina de internet a Ministerului Finanțelor Publice, care a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă, că a fost lansat, în dezbatere publică, proiectul de Ordin al ministrului Finanțelor Publice pentru aprobarea Instrucțiunilor de punere în aplicare a Ordonanței Guvernului nr.10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, a Regulamentului de organizare și desfășurare a extragerilor, a modelului și conținutului cererii de revendicare a premiilor, precum și pentru instituirea Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor Loteriei bonurilor fiscale.

Citește și PREMII ÎN VALOARE DE 1 MILION DE LEI. BONURILE EMISE ÎN PERIOADA 2 FEBRUARIE - 28 MARTIE PARTICIPĂ LA LOTERIA DIN 13 APRILIE



Sursa: Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • xxx 04 Apr, 2015 21:16 Alta vrajeala!!!!!!