Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:35 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cercetaţi pentru furturi şi tâlhării

ro

22 May, 2012 17:26 967 Marime text
Poliţiştii Secţiei 4 cercetează în stare de libertate pe Ţ. I. A., de 16 ani, Radu Florin C., de 31 de ani, şi Ştefan A., de 21 de ani, suspectaţi că în noaptea de 20/21.05.2012, au sustras doi hidranţi pentru irigaţii de pe terenul unui bărbat din municipiul Constanţa. Pe parcursul cercetărilor a fost recuperat 20% din prejudiciul în valoare de 50.000 de lei, bunurile fiind predate părţii vătămate. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat. Totodată, la data de 21 mai, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa au fost sesizaţi de o femeie în vârstă de 70 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că în jurul orei 21.25, în timp ce se deplasa pe strada Suceava, un tânăr i-a sustras din mână o geantă, în care se aflau un portofel cu acte personale şi suma de 1.000 de lei, după care a fugit. Cercetările sunt continuate de către poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, în vederea identificării autorului acestei infracţiuni, recuperarea prejudiciului şi tragerea acestuia la răspundere penală.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii