Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:59 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cercetaţi pentru furtul a 15 kilograme de cupru şi a unui capac de tomberon

ro

02 May, 2011 17:25 699 Marime text
La data de 01.05.2011, o patrulă de siguranţă publică formată din poliţişti cadrul Secţiei 4 a depistat în jurul orei 09.00, în cartierul Compozitori, pe strada Rapsodiei o persoană de sex masculin care sărea gardul unei case aflate în construcţie, aceasta având asupra sa un sac de rafie în care se afla un conductor electric din cupru  în greutate aproximativă de 15 Kg. Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că P. A., de 16 ani, din Valu lui Traian, prin escaladarea gardului împrejmuitor a pătruns în curtea imobilului, iar de aici în casa aflată în construcţie, aceasta neavând încă montate uşi de acces sau geamuri, iar din interior a sustras cantitatea de cablu mai sus menţionată, ce era folosit la construcţia instalaţiei electrice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. De asemenea, pe data de 1 mai a.c., ora 15.25, patrula de siguranţă publică formată din cadrul Secţiei 5 Poliţie a  identificat pe bulevardul 1 Mai pe C. Dumitru, de 37 de ani, din comuna 23 August, judeţul Constanţa, care a demontat şi sustras capacul unui tomberon metalic situat în spatele blocului R3, de pe bulevardul Ferdinand, pe care  intenţiona să-l valorifice. Cel în cauză a fost preluat poliţiştii Secţiei 3 în vederea continuării cercetărilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii