Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:55 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cei cinci copii, ai femeii de serviciu moartă în tragedia din Club Colectiv, nu au primit locuința promisă

ro

10 Jan, 2016 21:03 1681 Marime text
 
În urma tragediei din club Colectiv, copiii femeii de serviciu care a murit în incendiu au fost amăgiți de primirea veștii în perioada imediat următoare a incendiului, că vor primi o casă. Însă, aceștia au povestit că lucrurile nu au stat deloc așa, astfel locuința primisă de autoritățile locale nu le-a mai fost încredințată.
 
Chiar și acum după trei luni de la nenorocire, orfanii nu au parte de casa pentru care își făcuseră atâtea planuri. Acum ei trăiesc într-o casă cu chirie, împreună cu mătușa și bunicul lor, deși li se promisese un apartament, potrivit România TV.
 
Cei 5 copii au fost adoptaţi de mătuşa lor, locuiesc într-o casă cu numai două camere, iar fiecare cameră are aproximativ 10 metri pătraţi. În toată casa locuiesc 13 persoane.
 
Acestea aşteaptă de la autorităţi un apartament sau o altă casă, aşa cum li s-a promis, pentru a putea duce o viaţă decent, conform aceleiași surse.
 


Sursa foto: româniatv.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii