Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:23 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CEDO a decis despăgubirea unui bulgar condamnat că a pescuit în zona economică exclusivă a Mării Negre

ro

17 Sep, 2014 21:26 1150 Marime text
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis ca un pescar bulgar, condamnat de autorităţile române pentru că ar fi pescuit în zona economică exclusivă a Mării Negre, să fie despăgubit de statul român. CEDO a justificat decizia prin faptul că legislaţia României în domeniu nu este predictibilă.

Cetăţeanul bulgar Iordan Georgiev Plechkov a făcut plângere la CEDO împotriva condamnării sale în România, la doi ani de închisoare cu suspendare, fiindu-i confiscată nava, pentru că a pescuit în apele româneşti ale Mării Negre.

Pe 3 mai 2002, nava sa, aflată la 29 de mile marine de coasta României, a fost oprită şi reţinută de autorităţi. Plechkov a fost acuzat de pescuit ilegal de rechin în zona economică exclusivă a României din Marea Neagră şi într-o perioadă în care pescuitul acestei specii era interzis. 

Cazul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa, potrivit Mediafax.

Sursa foto: eurojust.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii