Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:09 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce zice oficial Parchetul despre fostul militar care şi-a împuşcat soţia la Techirghiol

ro

29 Mar, 2012 18:52 1085 Marime text
La data de 29 martie 2012, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe timp de 24 de ore faţă de inculpatul STROE ANTON GHEORGHE, de 64 de ani, din Constanţa, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat. Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat ca stare de fapt că, în seara zilei de 28 martie 2012, în jurul orei 23:40, pe patul din casa nou-construită a familiei din oraşul Techirghiol, inculpatul a împuşcat-o pe soţia sa, S.R., în sensul că a executat două focuri de armă de la mică distanţă în direcţia soţiei, folosind un pistol cu glonţ marca TT, de calibru 7,62x25 mm, deţinut legal, unul dintre proiectile lovind-o pe victimă în zona feţei şi provocându-i o plagă împuşcată transfixiantă, glonţul ieşind prin zona cefei. Din relatarea inculpatului a reieşit că în jurul orei 22:00 s-a culcat împreună cu soţia sa pe un pat improvizat din locuinţa nemobilată, ocazie cu care partea vătămată a ocupat partea dinspre perete a patului, iar el s-a aşezat pe latura dinspre marginea patului lângă care se afla şi o noptieră improvizată. Înainte de a se culca, inculpatul a scos pistolul încărcat din tocul său şi a culisat manşonul, introducând cartuş pe ţeavă, după care a aşezat pistolul pe noptieră. În jurul orei 23:30, inculpatul a fost trezit de către soţia sa, care i-a spus că a auzit zgomote la uşile sau la ferestrele imobilului. În aceste condiţii, inculpatul, care la acel moment era lungit pe partea dreaptă a corpului, cu spatele la partea vătămată şi cu fata la noptiera pe care se afla pistolul, a luat cu mâna dreaptă pistolul de pe noptieră şi s-a ridicat, răsucindu-se totodată către soţia sa, aflată şi ea în pat, înspre perete. După cum a reieşit din propria declaraţie, inculpatul a apucat pistolul de crosă (pat) şi a introdus degetul arătător în garda trăgaciului, iar din această poziţie şi de la o distanţă mai mică de 50 de cm a acţionat voluntar trăgaciul şi a executat un foc de armă spre capul soţiei sale, glonţul lovind-o pe aceasta în zona mandibulară şi ieşindu-i din cap prin zona cervicală, inferioară urechii drepte. La acest moment, inculpatul a conştientizat că a împuşcat-o pe victimă în zona capului, însă cu toate acestea a mai acţionat o dată trăgaciul şi a mai executat un foc de armă, proiectilul perforând perna de lângă soţia sa. În continuare, fără să intre în panică, inculpatul a scos încărcătorul din pistol, a culisat din nou manşonul pistolului pentru a elimina cartuşul de pe ţeavă, după care a ridicat de jos acest cartuş şi l-a introdus în încărcător, toate aceste acţiuni fiind desfăşurate în timp ce victima se afla în continuare pe pat sângerând masiv. Abia după ce a asigurat arma, inculpatul a apelat SNUAU 112 şi a solicitat sprijinul ambulanţei. Deşi cu ocazia audierii sale, inculpatul s-a manifestat lucid şi calm, dând declaraţii detaliate, el nu a putut furniza nicio informaţie despre motivul care l-a determinat să execute două focuri de armă de la mică distanţă asupra soţiei sale. În cauză a fost formulată propunere de arestare preventivă faţă de inculpat, pentru 29 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii