Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:12 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce spune Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader despre motivele pentru care judecătorii din Serbia au refuzat extrădarea fostului deputat Sebastian Ghiţă

ro

30 Jul, 2018 10:29 1682 Marime text
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat luni că este curios în legătură cu motivele pentru care judecătorii din Serbia au refuzat extrădarea fostului deputat Sebastian Ghiţă, transmite Agerpres.ro
 
Tudorel Toader a fost întrebat de jurnalişti dacă la Ministerul Justiţiei au venit documente privind decizia luată de judecătorii din Serbia cu privire la extrădarea lui Sebastian Ghiţă.
 

"Până vineri la sfârşitul programului nu veniseră. Voi vedea azi. Imediat ce vom vedea motivele, vi le comunicăm. Statutul pe care l-a primit are caracter provizoriu. În al doilea rând, şi eu sunt curios să vedem motivele, să vedem cine l-a trimis în judecată, să vedem probele care au fost administrate, probabil judecătorii sigur au luat în considerare chestiuni de procedură şi nu de fond şi sigur le examinăm", a spus Tudorel Toader.

 
Ministrul Justiţiei a mai fost întrebat cum se explică faptul că o ţară din afara UE refuză să extrădeze o persoană dintr-o ţară UE.
 

"Să vedem ce anume au evocat judecătorii, să vedem dacă este o chestiune de procedură şi în ce constă. Până la urmă, că e stat membru sau ne-membru, trebuie respectate standardele de protecţie a drepturilor, a libertăţilor. Vedem, analizăm, tragem concluzii", a declarat Toader.

 
Curtea Supremă de la Belgrad a refuzat vineri să îl extrădeze pe omul de afaceri şi fost parlamentar român Sebastian Ghiţă, inculpat pentru mai multe acuzaţii de corupţie, spunând că a primit azil în Serbia, relatează agenţia Associated Press, preluată de ABC News pe site-ul său.
 
Curtea Supremă a precizat vineri că autorităţile sârbe i-au aprobat în iunie cererea de azil a lui Sebastian Ghiţă. Conform comunicatului instanţei, lui Sebastian Ghiţă i-a fost acordat azil "de teama persecuţiei în ţara de origine din cauza opiniilor politice".
 
Sebastian Ghiţă a fost arestat anul trecut în Serbia, la mai multe luni după ce părăsise ilegal România, unde a fost inculpat pentru corupţie, şantaj şi spălare de bani, reaminteşte AP.
 
Curtea Supremă de la Belgrad a mai precizat că o instanţă de apel va analiza de asemenea acest caz.
 
Potrivit agenţiei sârbe de presă Tanjug, dosarele cazului au fost trimise deja la Curtea de Apel din Belgrad, care va menţine, va respinge sau va anula hotărârea.
 
Hotărârea definitivă va fi trimisă Ministerului Justiţiei, care va informa despre aceasta ţara care solicită extrădarea, a declarat pentru Tanjug Bojana Stankovic, purtătoare de cuvânt a Curţii Supreme de la Belgrad.

Sursa:  Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii