Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:56 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce spune ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, despre zvonurile demisiei din guvern

ro

10 Nov, 2018 16:58 1981 Marime text
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a precizat sâmbătă, pentru AGERPRES, în contextul informaţiilor din mass-media privind o demisie a sa din funcţie, că îşi rezervă dreptul să îşi exprime punctele de vedere în cadrul Guvernului şi al Partidului Social Democrat, din a cărui conducere face parte.

"Din respect pentru colegii mei şi pentru responsabilităţile pe care le am atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, pe care le tratez cu seriozitate şi profesionalism, îmi rezerv dreptul să îmi exprim punctele de vedere în cadrul Guvernului, respectiv al Partidului Social Democrat, din a cărui conducere fac parte", a declarat Victor Negrescu.


Presa centrală a relatat sâmbătă că ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, şi-ar fi depus demisia din funcţie.

Sursa foto: europarl.europa.eu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii