Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:21 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce spune Ministerul de Externe despre românul răpit în Burkina Faso

ro

01 Nov, 2016 08:52 1921 Marime text
Celula de criză interinstituțională care gestionează situaţia cetăţeanului român răpit în Burkina Faso a luat notă de difuzarea la data de 31 octombrie 2016 a unui material video cu cetăţeanul român Iulian Gherguţ. În prezent se fac verificări privind autenticitatea înregistrării. Având în vedere specificul acestei operaţii, procedurile de verificare pot să dureze.
 

Celula de criză interinstituțională precizează că lansarea unui astfel de mesaj în spaţiul public se înscrie în tiparul obişnuit al situaţiilor de acest gen.
 
Celula de criză interinstituţională lucrează în regim de permanenţă pentru gestionarea situaţiei.
 
Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea ca tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz, dat fiind caracterul specific şi sensibil al acestuia, să se facă cu toată precauţia.
 
Informaţii suplimentare:
Celula de criză interinstituțională care gestionează situaţia cetăţeanului român răpit în Burkina Faso, convocată la data de 4 aprilie 2015 (din care fac parte MAE, SIE, SRI, MApN, Administraţia Prezidenţială), este constituită conform "Metodologiei de comunicare şi acţiune pentru instituţiile cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de atacuri teroriste în care sunt implicaţi cetăţeni români aflaţi în afara teritoriului României" (aprobată de ședința CSAT din 3 iulie 2013).
 
Împreună cu MAE, care acţionează pe toate canalele diplomatice disponibile  şi gestionează activitatea de comunicare, autorităţile române competente în domeniul securităţii naţionale (SIE, SRI, MApN) depun toate eforturile pentru eliberarea cetăţeanului român. Fiecare instituţie acţionează cu instrumentele şi metodele specifice de acţiune, conform competenţelor.

Citeşte şi 
Românul ţinut ostatic de jihadiștii Al-Mourabitoune cere să fie eliberat
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii