Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:01 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce se întâmplă cu programul "Prima Casă". Anunţul făcut de ministrul de Finanţe

ro

30 Aug, 2016 22:47 1941 Marime text
Plafonul pentru programul "Prima Casă" va fi suplimentat în luna septembrie, iar în octombrie va fi finalizată o strategie pe termen mediu, de cinci ani, pentru acest program, astfel încât toate părţile implicate să îşi poată face planuri pe un astfel de termen, a declarat în această seară, la un post TV, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, potrivit Agerpres.

"Programul va fi suplimentat în septembrie pentru 2016 şi în octombrie vom avea o strategie pentru acest program pe termen mediu, de cinci ani, astfel încât să evităm eventualele sincope în derularea programului", a precizat ministrul Finanţelor.

Potrivit acesteia, cererea de finanţări pe "Prima Casă" a crescut foarte mult în perioada discuţiilor cu privire la Legea Dării în plată, iar acum se întâmplă la fel pentru că "oamenii nu ştiu dacă programul va mai fi la anul sau nu".

Ministrul Finanţelor a precizat că şi în acest caz este nevoie de predictibilitate, astfel încât atât cetăţenii cât şi dezvoltatorii imobiliari să îşi poată face planuri pe termen mediu.

Programul "Prima Casă" a avut, iniţial, alocat un plafon de 1,6 miliarde de lei pentru acest an, care a fost suplimentat cu încă 500 de milioane de lei, după intrarea în vigoare a Legii privind darea în plată. Programul are 170.000 de beneficiari şi rata de neperformanţă este de 0,04%.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii