Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:22 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce prevede acordul încheiat ieri între Ministerul Dezvoltării şi Asociaţia Comunelor din România

ro

13 Sep, 2013 11:39 1064 Marime text
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) si Asociatia Comunelor din România (ACoR) au incheiat, ieri, un acord ce are ca obiectiv general servicii publice de calitate, la nivelul comunelor, prin elaborarea in parteneriat a modificarilor la actele normative din domeniu.
„Am lucrat impreuna la acest acord de parteneriat, iar prevederile au fost discutate punct cu punct, astfel incât sa ajungem la o forma finala care sa ne ajute pe noi si comunitatile locale sa aiba acces la un nivel minim de civilizatie obligatoriu, iar serviciile publice pe care le ofera comunele sa fie unele de calitate. Pe de alta parte, urmarim ca primarii localitatilor sa aiba suficiente pârghii administrative si financiare pentru a putea duce la indeplinire angajamentele luate in fata cetatenilor si solicitarile firesti ale acestora.”, a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, la semnarea acordului de parteneriat.
„Obiectivele stabilite in acord se refera la asigurarea unui consens la nivel national in vederea realizarii descentralizarii si cresterii capacitatii administrative a colectivitatilor locale, la asigurarea transparentei si consultarea ACoR in elaborarea proiectelor de acte normative care privesc in mod direct comunele si la consolidarea autonomiei locale a colectivitatilor locale, prin promovarea de masuri pentru cresterea capacitatii administrativ-financiare si eficientizarea serviciilor publice”, se mentioneaza intr-un comunicat de presa dat publicitatii de minister.
Acordul mai are in vedere asigurarea aplicarii in mod unitar a principiilor autonomiei locale si descentralizarii, dezvoltarea parteneriatului cu structurile asociative ale autoritatilor administratiei publice locale, in vederea perfectionarii cadrului legislativ si institutional, si asigurarea finantarii pentru proiectele de dezvoltare locala.
Alte tinte prevazute in acord sunt reforma functiei publice si promovarea performantei, informatizarea administratiei publice din România si stimularea absorbtiei fondurilor externe nerambursabile.
„As vrea sa punctez ca este o premiera materializarea acestui acord intre un minister si o structura asociativa. Acest minister este singurul care a dat curs solicitarilor, pentru ca numai asa vom avea mai multa coerenta. Cred ca s-a ajuns acolo unde e normal, la un dialog, la aceeasi masa.”, a spus Emil Draghici, presedintele ACoR.
Semnatarii au convenit ca principiile pe baza carora se va derula parteneriatul sa fie dialogul si comunicarea, colaborarea, continuitatea si consensul.
Prin acord se instituie, totodata, ca modalitate de lucru intre cele doua parti, intocmirea unor rapoarte de progres lunare, si este stabilit ca urmatoarea sedinta comuna de lucru sa aiba loc in data de 31 octombrie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii