Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:17 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce au descoperit pe fundul Mării Negre cercetătorii de la Harvard

ro

15 Sep, 2014 12:11 1496 Marime text
Un studiu efectuat de cercetătorii de la Harvard cu sprijinul NASA vorbeşte despre existenţa unor anomalii magnetice în Marea Neagră. Acestea apar acolo unde sunt rupturi de falii, dar și depozite feroase.
Cunoscătorii spun că există și manifestări malefice, care se manifestă prin radiații patogene, transmite ampress.

Conform ampress, peste ani, cercetătorii aveau să vorbească despre teoria denumită Rețeaua Hartmann, potrivit căreia Pământul e străbătut de o plasă invizibilă de radiații care vin din interiorul Pământului, iar majoritatea ființelor vii, excepție fac pisicile și șoarecii, suferă influențe nocive dacă sunt plasate pe aceste linii, dar mai ales pe noduri. Profesorul Cristina Dobrotă spune că sunt doi poli de anomalii magnetice. Unul se află între Germania și Cehia iar alta în Krivoi Rog, nu departe de Odessa și implicit de Marea Neagră. În așa numitul Triunghi al Morții care se află în apropiere de Insula Șerpilor, s-a observat un foc ciudat, o gheață care arde. Legat de Marea Neagră, geologii Ryan și Pitman, de la Universitatea Columbia, au identificat locul unde s-a produs Potopul biblic. Mai precis acum 9500 de ani, din cauza încălzirii climatice, ghețarii au început să se răcească, iar Mediterana s-a revărsat peste Marea Neagră cu forța a două sute cascade Niagara, ceea ce a provocat inundații masive.


sursă foto: enigmahistory.blogspot.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii