Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:35 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a stabilit azi, Guvernul, cu privire la polițiști

ro

18 Feb, 2016 17:32 18418 Marime text
 
Guvernul a aprobat astăzi proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, prin care sunt introduse noi reglementări referitoare la evaluarea activităţii şi a conduitei poliţistului
 
În acest fel sunt puse astfel în acord prevederile din Statutul poliţistului cu decizia Curţii Constituţionale, care a stabilit că evaluarea activităţii şi a conduitei poliţistului ţine de statutul acestuia şi, prin urmare, trebuie reglementată prin lege organică și nu printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului afacerilor interne, așa cum este în prezent.
 
Prin proiectul de lege aprobat astăzi se reglementează printre altele:
•    perioada în care se realizează evaluarea activității și a conduitei polițistului;
•    intervalul de timp în care se realizează evaluarea de serviciu;
•    persoanele care au competența de a realiza, respectiv de a aproba evaluarea de serviciu;
•    criteriile de evaluare a activității profesionale și a conduitei;
•    calificativele care pot fi obținute, respectiv "foarte bine", "bine", "satisfăcător", "nesatisfăcător";
•    procedura de comunicare și de contestare a rezultatului evaluării;
•    echivalarea rezultatelor obținute prin alte proceduri de evaluare (în situațiile în care polițistul își desfășoară activitatea fie în cadrul unor organisme interne, fie organisme internaționale);
Informații suplimentare:
     În prezent, raporturile de serviciu ale poliţiştilor sunt reglementate prin Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, care delegă ministrului afacerilor interne dreptul de stabilire, prin ordin, a metodologiei privind evaluarea poliţistului. Prin decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a unor prevederi privind evaluarea activităţii şi a conduitei poliţistului, constatând că  evaluarea activităţii şi a conduitei poliţistului ţine de statutul acestuia şi, prin urmare, trebuie reglementată prin lege organică. 
Proiectul de act normativ a fost postat spre consultare publică, în data de 23 decembrie 2015.
sursa foto: Facebook/politia romana
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ION DUMITRU 20 Feb, 2016 11:52 Evaluările sa fie făcute în baza rezultatelor profesionale de zi cu zi, a indicatorilor din fisa postului (respectarea acestora) nu în baza caracterizarilor unor colegi de bine care nu au activitate profesionala și cauta sa se substituie cu informări, pentru a putea fi inclus și acesta în competiție.!!!!