Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:38 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a păţit, şeful ISU Constanţa, colonelul Viorel Jianu

ro

22 Aug, 2013 10:25 3210 Marime text


Ieri, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi de către colonelul Jianu Viorel, şeful I.S.U. Dobrogea, că o persoană necunoscută l-a contactat telefonic, declarând verbal ca este medic în cadrul unui spital din Constanţa, solicitând o sumă de bani pentru un tânăr care urmează un tratament medicamentos.
În urma verificărilor efectuate de către şeful I.S.U. Dobrogea s-a constatat faptul că persoana care sunase nu era medic în cadrul niciunui spital din Constanţa, motiv pentru care acesta a sesizat polițiștii din cadrul I.P.J. Constanţa.
O echipă formată din poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale şi Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Constanţa a intervenit şi l-a prins în flagrant pe M. Roberto Nelu, de 30 de ani, din Constanţa, în timp ce primea o sumă de bani de la reprezentanţii I.S.U. Dobrogea.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că suspectul mai solicitase și primise diferite sume de bani și de la alte persoane.
Faţă de bărbat s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând ca la data de 22.08.2013 să fie prezentat Judecătoriei Constanţa cu propunere corespunzătoare. Astăzi, propunerea a fost încuviinţată de instanţă, care a dispus arestarea individului pentru 29 de zile. Potrivit organelor de anchetă, în luna iunie, M. Roberto Nelu a mai fost încătuşat pentru acelaşi gen de fapte, dar apoi a fost pus în libertate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii