Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:59 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CCR discută azi contestaţia PNL în cazul votului Parlamentului asupra imunităţii lui Victor Ponta

ro

15 Jul, 2015 10:18 1934 Marime text
 
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a fost întrebat miercuri dimineaţa, înainte de şedinţa în care CCR analizează constituţionalitatea votului din Parlament în cazul lui Victor Ponta, cum vede situaţia României, care are un Guvern condus de un premier inculpat, Zegrean a rspuns în glumă: "Nu mă mai întrebaţi, ştiţi că eu văd rău", a glumit Zegrean.
 
CCR discută azi sesizarea PNL privind neconstituţionalitatea articolului 157 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi a hotărârii acestui for legislativ prin care s-a respins cererea de urmărire penală în cazul premierului Victor Ponta.
 
Şeful CCR, Augustin Zegrean, a afirmat că, dacă judecătorii vor da dreptate PNL, decizia va atrage şi alte consecinţe (posibila reluare a votului în Camera Deputaţilor).
 
"PNL contestă constituţionalitatea unui text din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Sigur că dacă va fi declarat neconstituţional va atrage şi alte consecinţe. Ce trebuie să înţelegeţi voi e că Parlamentul are posibilitatea să refuze o astfel de cerere. Dacă nu ar avea, scria în Constituţie că nu se mai duce la Parlament sau că Parlamentul e obligat să încuviinţeze. Tocmai de aia e prevăzut în anumite situaţii că Parlamentul poate să oprească urmărirea penală. De aia s-a inventat imunitatea", a declarat Zegrean.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii