Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:28 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CC, Bogdan Chirițoiu Nu trebuie să ne uităm numai la cât costă RCA, ci și la ce servicii primesc victimele accidentelor

ro

14 Sep, 2016 11:53 1314 Marime text
Situația pieței RCA din România este, în linii mari, bună, pe termen scurt, fiind activată o clauză prin care prețurile polițelor pot fi înghețate în următoarele șase luni, dar nu trebuie să uităm că este foarte important și ce servicii primesc victimele accidentelor, nu doar cât costă RCA, a declarat, astăzi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, în cadrul audierilor din Parlament ale conducerii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

„Situația în care ne aflăm astăzi arată, în mod paradoxal, că în linii mari suntem pe drumul cel bun. Am văzut, în ultimul an, o intensificare a activității reglementatorului. Au existat companii care nu erau capabile să-și îndeplinească obligațiile și atunci sunt scoase de pe piață. Noi credem că proiectul de lege este unul bun. Nouă ne-a luat doi ani să analizăm piața RCA. Am avut o listă de 8 recomandări, iar în noul proiect de lege RCA au fost preluate cinci puncte. Lucrurile merg în direcția bună. Pe de altă parte, distorsiunea din piață dată de ieșirea a doi actori importanți, plus o nouă legislație, nu poate absorbi șocurile existente, atât de repede. Astfel, ne-am gândit la niște măsuri temporare ce urmează să fie aplicate”, a spus Bogdan Chirițoiu.

Potrivit oficialului, Consiliul Concurenței a activat o clauză specială prin care tarifele la RCA ar urma să fie înghețate pe următoarele șase luni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii