Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:50 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caz grav la Timișoara. Mai mulți copii cu vârsta sub un an au ajuns la spital. Ce au precizat cadrele medicale

ro

02 Apr, 2018 21:20 933 Marime text
Zece copii cu vârsta sub un an au fost internaţi în ultima săptămână la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, cu boală diareică acută, şase dintre aceştia fiind spitalizaţi duminică, informează Agerpres.ro.
 

"Sunt zece copii internaţi cu boala diareică acută, sunt sugari cu vârsta de sub un an. Şase dintre aceştia au fost internaţi duminică, cu toţii necesitând îngrijiri medicale pentru reechilibrare hidroelectrolitică şi acido-bazică", a declarat luni presei purtătorul de cuvânt al Spitalului "Victor Babeş" Timişoara, dr. Virgil Musta.

 
Potrivit medicului, boala diareică acută este declanşată cel mai frecvent de rotavirus, fiind una dintre cele mai întâlnite afecţiuni la micuţii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 18 luni.

"Se manifestă prin scaune aproape lichide şi frecvente, ceea ce duce la deshidratarea organismului, ceea ce impune reechilibrarea hidroelectrolitică", a menţionat dr. Virgil Musta.

Sursa: Agerpres.ro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii