Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:59 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Catastrofa Malaysia Airlines putea fi evitată !

ro

27 Apr, 2015 08:49 1094 Marime text
Conform AFP, guvernul german cunoştea riscurile legate de survolarea Ucrainei de Est înainte de prăbuşirea avionului aparţinând Malaysia Airlines şi nu a informat companiile aeriene germane despre această situaţie.
 
Cei 298 de pasageri şi membri ai echipajului zborului MH17, dintre care două treimi olandezi, şi-au pierdut viaţa pe 17 iulie, când Boeingul companiei Malaysia Airlines a fost doborât de o rachetă în timp ce survola această zonă aflată în război.
 
O depeşă diplomatică emisă de Ministerul german de Externe cu câteva zile înainte de prăbuşire a considerat situaţia "preocupantă", după ce un avion militar a fost lovit în această zonă la peste 6.000 de metri altitudine, potrivit informaţiilor anunţate de posturile de radio şi televiziune WDR şi NDR, cât şi de cotidianul Süddeutsche Zeitung, scrie Agerpres.ro. În ziua prăbuşirii avionului Malaysia Airlines, "trei aparate ale companiei Lufthansa au survolat, de asemenea, zona, dintre care unul cu numai 20 de minute înaintea zborului MH17", detaliază ziarul german în ediţia sa de azi, citat de evz.ro.
 
"În mod normal, companiile aeriene trebuie informate imediat în cazul schimbării situaţiei în materie de securitate. Or, asta s-a întâmplat abia după prăbuşirea zborului MH17", subliniază Süddeutsche Zeitung.
 
Ucraina şi Statele Unite afirmă că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer furnizată de Moscova separatiştilor proruşi. Rusia dezminte şi susţine că forţele ucrainene sunt vinovate.
 
Autorităţile olandeze sunt însărcinate cu ancheta asupra cauzelor accidentului, cu ancheta penală privind responsabilitatea catastrofei şi cu procesul de identificare a victimelor.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii