Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:36 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cătălina Ponor, despre calificarea la JO 2016–„Presiune există, nu am mai fost într-o astfel de situație până acum”

ro

08 Apr, 2016 15:35 1911 Marime text
 
Marea gimnastă Cătălina Ponor a declarat astăzi că nu se află la cel mai înalt nivel al său înaintea turneului preolimpic de la Rio de Janeiro ce va avea loc în perioada 16-18 aprilie.
 
Tot ea a precizat că dacă restul colegelor sale se vor concentra și nu vor face ratări, se pot gândi la calificarea în JO 2016. Gimnasta a vorbit despre durerile care încă le mai resimte în urma operației suferite în 2015.
 
„Mai sunt dureri, dar ușor-ușor încep să meargă lucrurile mai bine și pentru mine. Am reușit să sparg gheața cu două concursuri și am prins mai multă încredere. Cred că nu sunt nici la jumătate din capacitatea la care ar trebui să fiu. Mai este foarte mult de lucrat pentru că eu am foarte mari pretenții de la mine, având în vedere rezultatele obținute până acum. Iar eu vreau să obțin rezultate bune. La Rio de Janeiro voi face două aparate, bârnă și sol, care mi-au plăcut întotdeauna și voi încerca să aduc un plus echipei. Presiune există, pentru că nu am mai fost într-o astfel de situație până acum. Este un concurs foarte important pentru noi, trebuie să ne ducem cu încredere și chiar dacă există presiune, sper să nu avem ratări. Dacă nu avem ratări, șansele de calificare sunt mari”, a declarat Cătălina Ponor pentru Agerpres.
 
Diminică atât loturile la feminin cât și cele de masculin de gimnastică artistică vor pleca în Brazilia, la turneul preolimpic de la Rio de Janeiro, unde vor participa opt echipe, iar primele patru clasate vor obține biletele pentru Rio. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii