Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:39 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cât a costat în 2014 locul de europarlamentar la PSD

ro

02 Apr, 2015 21:08 2224 Marime text
 
PSD a beneficiat în 2014 (este vorba de datele oficiale, date declarate la AEP şi publicate în Monitorul Oficial) de venituri care se ridică la 19.069.470 lei, potrivit cotidianul.ro. Este cea mai mică sumă obţinută într-un an cu două scrutinuri. Provenienţa acestor venituri este următoarea:

total cotizaţii – 14.088.015 lei
donaţii confidenţiale (sub 8.500 lei/persoană) – 243.205 lei
donaţii persoane fizice, peste 10 salarii brute minime pe economie – 3.063.360 lei
donaţii firme, peste 10 salarii brute minime pe economie – 1.129.347 lei
alte surse – 545.543 lei

111.000 de lei un loc de europarlamentar

Analizând lista persoanelor fizice care au făcut donaţii peste 10 salarii brute minime pe economie se poate observa că sunt mai multe donaţii care se „învârt” în jurul sumei de 111.000 lei, informează cotidianul.ro. Deloc surprinzător, toţi cei în cauză sunt europarlamentari sau candidaţi pe locuri eligibile pe lista PSD. Unii dintre ei sunt trecuţi cu sume mai mari pentru că sunt contabilizaţi şi la categoria cotizaţii (peste limita mai sus amintită. Paradoxal, cel mai generos donator este un europarlamentar al Particului Conservator, Laurenţiu Rebega. Acesta are, începând cu 8 ianuarie probleme cu DNA, fiind urmărit penal pentru instigare la spălare de bani, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals. Sunt şi 4 europarlamentari care au donat mai puţin, dar aceştia, cu excepţia conservatoarei Maria Grapini se aflau pe poziţii semi-eligibile.

Top donaţii individuale

Laurenţiu Rebega (europarlamentar PC) – 196.575 lei
Simca Gabor – 159.000 lei
Viorica Dăncilă (europarlamentar) – 151.402 lei
Victor Boştinaru (europarlamentar) – 146.495 lei
Ciprian Claudiu Tănăsescu (europarlamentar) – 137.956 lei
Cătălin Ivan (europarlamentar) – 126.275 lei
Corina Creţu (europarlamentar) – 122.581 lei
Ioan Mircea Paşcu (europarlamentar) – 111.550 lei
Doru Frunzulică (europarlamentar) – 111.507 lei
Daciana Sârbu (europarlamentar) – 111.477 lei
Sorin Moisă (europarlamentar) – 110.419 lei
Emilian Pavel (europarlamentar) – 110.000 lei
Daniel Florea (deputat) – 90.000 lei
Constantin Iacov (prieten al premierului Ponta) – 80.000 lei
Remus Lăpuşan (preşedinte PSD Cluj) – 73.000 lei
Andi Cristea (europarlamentar) – 66.000 lei
Maria Grapini (europarlamentar PC) – 60.000 lei
Victor Negrescu (europarlamentar) – 60.000 lei
Claudia Ţapardel (europarlamentar) – 44.000 lei

Nu apar în Monitorul Oficial (fie au plătit cotizaţii sau au donat sume sub 8.500 lei, fie nu au dat vreun ban), europarlamentarii Dan Nica, Damian Drăghici (UNPR) şi Ecaterina Andronescu, dar se pare că în ceea ce o priveşte pe ultima, din start se ştia că poziţionarea pe un loc eligibil (2) a fostului ministru al educaţiei este una doar pentru „tragerea listei”. Nu a putut fi identificat Simca Gabor, el nu apare pe nicio căutare pe internet.

Nu doar în top, dar nici pe tabelele publicate în Monitorul Oficial nu apare numele magnatului Sebastian Ghiţă, cel care în alţi ani a fost un sponsor generos şi nu numai cu PSD.


Sursa: cotidianul.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii