Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:30 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ultimele zile de şcoală până la vacanţa de vară Când se întorc elevii la cursuri

ro

17 Jun, 2015 07:57 1926 Marime text
 
Anul şcolar 2014-2015 se încheie vineri, 19 iunie. Elevii vor intra în vacanţa de vară până în 15 septembrie. Absolvenţii de clasa a VIII-a intră, în schimb, în febra Evaluării Naţională. Pe 22 iunie este programat primul examen. Pentru elevii de clasa a XII-a, bacalaureatul a început din data de 8 iunie şi se va încheia abia pe 10 iulie.

Anul şcolar 2014-2015 a început pe data de 15 septembrie 2014 şi se va încheia vineri, 19 iunie 2015, când elevii vor intra în vacanţă de vară.

Singurii care mai au de aşteptat până la vacanţa de vară sunt absolvenţii de clasa a VIII-a şi cei de clasa a XII-a. Elevii din clasele a VIII-a au încheiat cursurile pe 13 iunie 2015, iar luni, 22 iunie 2015, vor susţine prima probă a Evaluării Naţionale, la Limba şi Literatura Română.

Calendar EVALUARE NAŢIONALĂ 2015:

13 iunie 2015                  Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
15-17 iunie 2015             Înscrierea la Evaluarea Națională
22 iunie 2015                  Limba şi literatura română – proba scrisă
23 iunie 2015                  Limba şi literatura maternă – proba scrisă
24 iunie 2015                  Matematică – proba scrisă
26 iunie 2015                  Afișarea rezultatelor (până la ora 16.00)
26 iunie 2015                  Depunerea contestațiilor (orele 16.00 – 20.00)
27–29 iunie 2015            Rezolvarea contestațiilor
30 iunie 2015                  Afișarea rezultatelor finale după contestații

Absolvenţii de liceu au intrat deja în febra examenelor. Anul şcolar s-a încheiat pentru ei pe 29 mai 2015, iar prima probă a examenului de Bacalaureat, la Limba Română oral, a fost susţinută în perioada 8-10 iunie 2015. În această săptămână, candidaţii susţin proba D, de evaluare a competenţelor digitale, iar săptămâna viitoare va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Probele scrise încep pe 29 iunie, cu Limba şi Literatura Română şi continuă pe 30 iunie cu Limba maternă, pe 1 iulie cu proba obligatorie a profilului şi pe 3 iulie cu proba la alegere. Rezultatele finale vor fi afişate abia pe 10 iulie 2015, când vor începe înscrierile la facultăţi.

CALENDARUL BAC 2015 SESIUNEA IUNIE-IULIE:

8-10 iunie 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
10-12 iunie 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
15–19 iunie 2015 Evaluarea competenţelor digitale – proba D
22-26 iunie 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
29 iunie 2015 Limba şi literatura română – proba E)a) – probă scrisă
30 iunie 2015 Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
1 iulie 2015 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
3 iulie 2015 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă
6 iulie 2015 Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00)
6 iulie 2015 Depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)
7-9 iulie 2015 Rezolvarea contestaţiilor
10 iulie 2015 Afişarea rezultatelor finale

CALENDAR BAC 2015 SESIUNEA AUGUST-SEPTEMBRIE:

13–17 iulie 2015 Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen
17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
18-19 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
20-21 august 2015 Evaluarea competenţelor digitale – proba D
24 august 2015 Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă
25 august 2015 Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
26 august 2015 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
28 august 2015 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă
31 august 2015 Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)
1-2 septembrie 2015 Rezolvarea contestaţiilor
3 septembrie 2015 Afişarea rezultatelor finale

Ministerul Educaţiei a publicat structura anului şcolar 2015-2016

Anul şcolar 2015-2016 începe pe data de 1 septembrie 2015, se încheie pe data de 31 august 2016 şi se structurează pe două semestre, după cum urmează:

Semestrul I
Cursuri – luni, 14 septembrie 2015 – vineri, 18 decembrie 2015
În perioada 31 octombrie - 8 noiembrie 2015, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 19 decembrie 2015 – duminică, 3 ianuarie 2016 Cursuri – luni, 4 ianuarie 2016 – vineri, 29 ianuarie 2016 Vacanţa intersemestrială– sâmbătă, 30 ianuarie 2016 – duminică, 7 februarie 2016

Semestrul al II-lea
Cursuri – luni, 8 februarie 2016 – vineri, 8 aprilie 2016 Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 9 aprilie 2016 – duminică, 17 aprilie 2016 Cursuri – luni, 18 aprilie 2016 – vineri, 17 iunie 2016

Vacanţa de vară – sâmbătă, 18 iunie 2016 –duminică, 11 septembrie 2016

Săptămâna 4–8 aprilie 2016 din semestrul al doilea este săptămână dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit "Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!", având un orar specific.

Prin excepție de la aceste prevederi, la clasele de învățământ preșcolar și primar, programul „Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!" poate fi organizat în altă perioadă din semestrul al doilea, dar nu mai târziu de data de 27 mai 2016, la decizia consiliului de administrație al unității de învățământ, după consultarea cadrelor didactice și a beneficiarilor primari și secundari ai educației.

Anul şcolar 2015-2016 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare.

Tezele din semestrul I al anului şcolar 2015-2016 se susţin, de regulă, până la data de 18 decembrie 2015.

Tezele din semestrul al II-lea al anului şcolar 2015-2016 se susţin, de regulă, până la data de 20 mai 2016.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin prezentul ordin.

Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfășurării examenului național de bacalaureat. Cursurile claselor terminale din învățământul liceal se încheie în data de 27 mai 2016.

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfășurării evaluării naționale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 10 iunie 2016.

Pentru clasele din învățământul liceal - filiera tehnologică, cu excepția claselor terminale, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ, în vigoare.

Pentru clasele din învăţământul profesional, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.

Pentru învăţământul special - clasele a IX-a, a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 181 de zile.

Stagiile de pregătire practică pentru care au optat absolvenții ciclului inferior al liceului, filiera tehnologică, cuprind 720 de ore care se desfășoară în perioada propusă de unitatea de învățământ organizatoare și aprobată de inspectoratul școlar, conform structurii anului școlar, cu respectarea vacanțelor.

Pentru învăţământul postliceal (şcoală postliceală şi şcoală de maiştri), durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ, în vigoare. Art.2




Sursa: România TV
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii