Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:47 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Camera Deputaților decide mâine soarta lui Sebastian Ghiță

ro

29 Mar, 2016 15:24 1683 Marime text
 
Cererea șefului Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Laura Codruța Kovesi pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului Sebastian Ghiță va fi dezbătută și votată mâine de plenul Camerei Deputaților.
 
Potrivit secretarului Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, cererea DNA va fi votată la finalul sesiunii de vot final programată la ora 13.00, notează agerpres.ro.
 
Astfel, mâine votul va fi secret cu bile, iar plenul Camerei Deputaților urmând să acorde un vot referitor la cererea de încuviințare a reținerii lui Ghiță și un altul pe cererea privind arestarea preventivă.
 
De asemenea, vă reamintim că, astăzi Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat cererea DNA privind încuviințarea reținerii lui Sebastian Ghiță, iar în cazul arestării preventive a acestuia nu a fost întrunit numărul de voturi necesar avizării.
 
Citește și: Sebastian Ghiţă poate fi reţinut, dar nu şi arestat pentru că nu au fost suficiente voturi!


Sursa foto: activenews.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii