Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:52 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Călătorii sunt exasperaţi. Trenurile au zeci de minute întârziere

ro

14 Aug, 2018 16:01 1866 Marime text

Călătorii care au decis să călătorească spre litoral din diverse zone ale ţării se luptă cu zecile de minute întârziere pe care garniturile le au. CFR se confruntă în fiecare sezon cald cu probleme mari cu şinele dilatate, iar restricţiile de viteză cauzează aceste întârzieri. "Trebuia să ajung la ora 19 în Constanţa, dar nu am cum să prind niciun tren din Bucureşti, aşa că o să ajung la ora 22:37, pentru că nu există niciun tren către litoral, în plin sezon, între ora 17:00 şi 20:15. Aşa ceva nu se poate, mai sunt şi doar 4 vagoane pe tren, ca să ţină lumea în picioare. Iar preţurile sunt exagerat de mari pentru ce condiţii oferă", a spus un cititor care a decis să ne scrie despre situaţia întâmpinată.

De exemplu, călătorul încearcă să ajungă de la Ploieşti Vest la Bucureşti Nord pentru a ajunge, ulterior, la Constanţa. Trenul care dorea să îl ia vine de la Viena şi are 65 de minute întârziere, ceea ce înseamnă că nu mai prinde legătura de ora 17:00 către Constanţa, iar alt tren între 17:00 şi 20:15 nu există din Capitală. "Să nu mai vorbim de mizeria crasă din gara Ploieşti Vest şi de atitudinea deplorabilă a angajatelor care mi-au transmis să merg cu autocarul dacă nu îmi convine cu trenul", a mai spus cititorul.

An de an, CFR întâmpină mari probleme cu întârzierile, neexistând weekend fără nemulţumiri ale călătorilor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii