Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:26 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bugetul alocat Sănătății va permite îmbunătățirea seviciilor medicale acordate pacienților

ro

23 Feb, 2019 15:45 1215 Marime text
Bugetul alocat Sănătății va permite investiții  în unitățile sanitare și îmbunătățirea seviciilor medicale acordate pacienților.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a susținut o conferință de presa în care a prezentat modul în care vor fi utilizate fondurile ce vor fi alocate Sănătății în anul 2019.

Ministrul Sănătății a subliniat faptul că finanțarea din acest an va permite continuarea proiectelor demarate în anii interiori, dar și demararea unor noi proiecte și programe care vizează îmbunătățirea serviciilor medicale de care beneficiază populația.


“Respectăm ce ne-am asumat în Programul de Guvernare și, după ce anul trecut am crescut salarizarea personalului medical, anul acesta ne orientam spre zona de investiții pentru dotarea  spitalelor, care să permită medicilor o mai bună diagnosticare pentru stabilirea tratamentelor necesare pacienților”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.


În 2019, bugetul alocat Sănătății este mai mare cu aproximativ  6,1 miliarde lei față de anul trecut.

“Am ajuns la aproape 5 % din PIB alocate pentru Sănătate pornind de la 2%. Orice sumă în plus alocată la Sănătate înseamnă pacienţi care beneficiază de tratamente și serviciile medicale necesare, înseamnă pacienţi salvați”, a declarat Sorina Pintea în cadrul conferinței de presă.


Bugetul pentru investiții este de peste un miliard de lei, fondurile suplimentare vor fi alocate pentru achiziționarea de aparatură, reparații capitale și finalizarea lucrărilor de investiții începute, precum și altele noi.

De asemenea, anul acesta va fi achizitionată aparatură pentru blocurile operatorii de urologie necesare pentru tehnicile chirurgicale minim invazive, conform standardelor europene. 

Aparatura va dota  cele 14 centre principale din țară.  Ultimele achiziții au fost făcute acum 17 ani, în 2002, astfel încât astăzi aparatura existentă are un grad mare de uzură. Este pentru prima oară când se realizează o achiziție centralizată pentru acest domeniu, iar aparatura care va fi achiziționata va ține pasul cu noile tehnologii.

Ministerul Sănătății va crește finanțarea și  pentru funcționarea cabinetelor medico-sociale, pentru asistența comunitară, medicina școlară și pentru asigurarea co-finanțărilor destinate proiectelor finanțate din fonduri europene.

De asemenea, vor fi alocate mai multe fonduri și pentru derularea programelor de sănătate:

În concordanță cu programul de Guvernare, în anul 2019, Ministerul Sănătății are ca prioritate îmbunătățirea serviciilor medicale acordate copiilor în cadrul programului național de sănătate “Mama și copilul”:

Va fi finalizată licitația demarată în 2018 pentru achiziția a 1000 de incubatoare pentru dotarea tuturor unităților sanitare din Romania care au în structură maternități.

Va continua dotarea cu aparatura imagistica de înaltă performanță a secțiilor de neonatologie și ginecologie.

Se va finanța testul  genetic de screening prenatal neinvaziv care depistează/ testează anomaliile genetice ale fătului. Estimăm  un număr de 200 000 gravide vor beneficia de program.

Pentru fertilizarea in vitro, se va majora numarul lor de la 685, finanţate anul trecut, la 1.000 anul acesta.

Ministerul Sănătății va continua programele demarate anul trecut și se are în vedere înființarea de programe de sănătate noi.

“Vom continua acordarea dispozitivelor medicale pentru pacienții cu diabet zaharat tip 1. Din bugetul Ministerului Sănătăţii, se vor susține în continuare fondurile pentru îngrijirea cazurilor critice ale căror costuri nu pot fi acoperite din fondurile obţinute pe baza contractelor cu casele de asigurări de sănătate. Anul acesta extindem tratamentul intervețional prin tromboliza intravenoasă pentru pacienți cu accident vascular cerebral (AVC) ischemic acut. De anul acesta vom asigura și testarea markerilor tumorali și moleculari atât de necesari pentru prescrierea medicamentelor inovative nou introduse în lista de medicamente compensate și gratuite și pe care acum le sponsorizează firmele de medicamente. În 2019, vom introduce un program național de testare și tratament pentru carența de vitamina D a categorilor de risc stabilite de comisia de specialitate a Ministerului Sănătății”, a mai spus ministrul Sorina Pintea.


Pentru că pacienții români au dreptul la tratament inovativ de ultimă generație, Ministerul Sănătății va continua modificarea listei de medicamente compensate și gratuite prin introducerea de noi molecule.

Ministrul Sănătății a mai anunțat că, la propunerea comisiei de oncologie, începând de anul acesta, odată cu aplicarea noului contract cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate, centrele de oncologie care nu vor folosi ‘tumor boardul’ nu vor mai fi finanţate. Acest lucru este în concordanță cu legislația actuală, care prevede o  echipă multidisciplinară pentru tratarea tumorilor. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii