Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:28 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Braconaj piscicol pe lacurile Oltina şi Telincea

ro

03 Sep, 2014 11:21 2472 Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat doi cetăţeni români care desfăşuraseră activităţi de pescuit în mod ilegal în interiorul unei ferme piscicole din judeţul Constanţa şi un altul care pescuia pe un lac din judeţul Tulcea în perioada de prohibiţie.
 
Bărbaţii au fost depistaţi noaptea trecută. Pe malul lacului Oltina au fost depistaţi un tânăr de 21 de ani şi un minor de 16 ani, domiciliaţi în judeţul Constanţa. Potrivit poliţiştilor de frontieră, cei doi pescuiau cu o plasă tip monofilament, în care prinseseră cantitatea de 6 kilograme peşte din speciile puiet crap şi caras. Cei doi bărbaţi au declarat că au pătruns în mod ilegal în interiorul fermei piscicole din localitatea Oltina cu scopul de a pescui.
 
Pe lacul Telincea, a fost depistat un cetăţean român în vârstă de 62 ani, care pescuia dintr-o barcă cu cinci plase tip setcă în lungime de 366 metri. Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării plasele de pescuit în lungime de 426 metri, iar cantitatea de peşte a fost predată reprezentanţilor fermei piscicole.
 
 Cei doi bărbaţi din Constanţa sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,deţinere şi utilizare a plaselor de pescuit tip monofilament”, ,,deţinere şi transport al peştelui fără documente legale”, furt şi furt calificat. Bărbatul tulcean este cercetat pentru săvîrşirea infracţiunii de „pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii