Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:38 13 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Braconaj în Delta Dunării

ro

13 Feb, 2012 14:00 808 Marime text
Ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat doi cetăţeni români care vânaseră două exemplare de porc mistreţ fără a respecta condiţiile legii.
 
Poliţiştii de frontieră au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii faptelor de braconaj piscicol şi cinegetic în zona localităţii Periprava, reuşind să-i identifice pe N.I. de 41 ani şi G.N. de 40 ani, domiciliaţi în judeţul Tulcea, care capturaseră două exemplare de porc mistreţ cu ajutorul a trei câini din rasa metis. Poliţiştii de frontieră au ridicat animalele, în greutate de aproximativ 109 kilograme, şi le-au predat Direcţiei Sanitare Veterinare Tulcea. Dacă ar fi valorificat carnea animalelor, cei doi vânători ar fi încasat aproximativ 17.200 lei. Pe numele celor în cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “vânătoare fără permis şi autorizaţie prin folosirea câinilor metisi în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării”  şi “transport al vânatului”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 42, pct.1, lit. a, a1, b, e, j şi art. 44, pct. 1, lit. b din Legea 407/2006.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii