Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:13 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bilanţul cutremurului devastator din Indonezia. Peste 300 de morţi şi 1400 de răniţi

ro

08 Aug, 2018 21:51 1873 Marime text

Numărul morţilor ca urmare a cutremurului devastator din insula Lombok din Indonezia a ajuns la 347, au anunţat autorităţile locale, citate de CNN. Cele multe persoane care şi-au pierdut viaţa sunt din Kayangan, din nordul insulei, potrivit agenţiei de presă Antara, scrie Agerpres.

Potrivit datelor, alte 1.447 de persoane au fost rănite în urma cutremurului cu magnitudinea 6.9 pe scara Richter produs în insula Lombok din Indonezia, mai precizează sursa citată. De asemenea, peste 165.000 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele, a anunţat purtătorul de cuvânt al Agenţiei de Gestionare a Dezastrelor din Indonezia.

În jur de 200.000 de oameni locuiesc în nordul insulei Lombok, iar autorităţile locale au estimat, marţi, că 20,000 de locuitori au nevoie de asistenţă în urma seismului, care a distrus peste 80% dintre clădirile din zonă.

"Suntem îngrijoraţi că salvatorii nu pot ajunge la cei care au nevoie de ajutor din cauza dărâmăturilor şi a alunecărilor de teren", a declarat Husni Husni, reprezentant al Crucii Roşii din Indonezia, pentru CNN.

Echipele de salvare şi-au intensificat căutările în zona devastată în speranţa că vor mai găsi supravieţuitori blocaţi sub dărâmături.

Un cutremur cu magnitudinea 6.9 s-a produs duminică în apropierea insulei Lombok din Indonezia. Autorităţile au emis alertă de tsunami pentru această zonă extrem de populară în rândul turiştilor, însă au ridicat-o după câteva ore. Tragedia vine la numai o săptămână după ce un cutremur de 6,4 a provocat moartea a 17 persoane tot în Indonezia. 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii