Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:20 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bebeluş de şapte luni rănit în accident

ro

21 Sep, 2011 17:13 1044 Marime text
La data de 20.09.2011, a fost înregistrată în evidenţele penale ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea cauza privind pe Damianov Ciprian faţă de care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev.de art. 184 alin.1 şi 3 C.p., faptă constând în aceea că la data de 18.09.2011, aflându-se la volanul autoturismului marca AUDI condus pe DJ 222C, relaţia Tulcea – Murighiol, datorită neatenţiei a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism ce rula regulamentar, din sens opus. În urma impactului a rezultat distrugerea în proporţie de 70% acelor două autoturisme şi rănirea gravă a minorului D.L.-M. în vârstă de 7 luni, aflat pe locul din dreapta spate a autoturismului „Audi” condus de către tatăl său, făptuitorul Damianov Ciprian şi rănirea conducătorului celuilalt autoturism. Minorul D.L.-M. a fost internat la data de 18.09.2011 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea cu diagnosticul de „fractură femur stâng.” În urma testării celor doi conducători auto implicaţi în evenimentul rutier, s-a stabilit că făptuitorul Damianov Ciprian avea o concentraţie alcoolică în respiraţie de 0,54 mg/l. Cercetările continuă în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii