Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:55 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Corbu, capitala europeană a sportului Beach Race XCO aduce sportul la malul Mării Negre

ro

14 Apr, 2015 15:51 2279 Marime text
Pe plajă sălbatică din comună Corbu (judeţul Constanţa), va avea loc, peste 10 zile (sâmbătă, 25 aprilie 2015), Beach Race XCO — singurul concurs de ciclism MTB din Europa care se desfăşoară pe nisip.

Până la ora actuală, peste 200 de iubitori ai sportului cu pedale s-au înscris la inedită cursa de la Malul Marii, acreditată de Uniunea Ciclistă Internaţională, ce vor să acumuleze puncte pentru a ajunge la Olimpiada de la Rio de Janeiro, de anul viitor, se arată într-un comunicat de presă remis azi redacţiei.

La eveniment va participa şi una dintre cele mai populare şi valoroase echipe de ciclism din România, BikeXpert Racing Team. Din echipa vor face parte Alexandru Stancu (Campion Naţional la Tineret în anul 2014), Marius Petrache, Dani Crista şi una dintre cele mai bune cicliste autohtone, Irina Dumitru, dar şi cu numeroasă echipa de amatori, printre care şi veteranul Andy Brunner, aflat în drumul de a câştigă titlul de Campion Mondial la categoria Master XCO. Competiţia Beach Race XCO face parte din calendarul BikeXpert Racing Team, în vederea calificării României la Jocurile Olimpice 2016 din Rio de Janeiro, Brazilia.

Vor participa şi echipe internaţionale, precum echipa naţională a Nigeriei şi a Republicii Moldova.

Competiţia conţine cursa Standard (20 km) şi cursa Epic (40 km). Traseul pe care îl vor parcurge cicliştii profesionişti şi amatori are o diferenţa de nivel de 50 de metri, jumătate fiind pe plajă şi jumătate pe coasta de acces pe faleză. Competiţia sportivă se adresează atât cicliştilor profesionişti, cât şi celor amatori, iar premii vor fi acordate pentru ambele categorii.

Concursul este organizat de AndoVelo şi Asociaţia Sportivă SanaSport, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Constanţa.

Înscrierile online se pot face pe website-ul oficial http://www.mtbpeplaja.ro şi pe ridersclub.ro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii