Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:44 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bătrânii instituţionalizaţi din Negru Vodă au primit o mână de ajutor din partea elevilor şcolii “Gheorghe Ţiţeica”

ro

22 Nov, 2014 23:36 1503 Marime text
Şcoala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Ţiţeica” din Constanţa a finalizat, ieri, o primă acţiune de strângere de alimente greu perisabile destinate ajutorării, în preajma sărbătorilor de iarnă, a persoanelor adulte instituţionalizate în C.I.A. Sfântul Andrei din Negru Vodă. Acţiunea s-a derulat în baza unui protocol de colaborare încheiat între instituţia de învăţământ amintită şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, reprezentate prin directorii Aneta Dragnea, respectiv Petre Dinică.
 
În cadrul acţiunii, elevii de la „Gheorghe Ţiţeica”, au adus la şcoală donaţii constând în câteva sute de kilograme de fructe şi de legume, dar şi ulei, zahăr, făină, orez, mălai. Prin aceste activităţi se doreşte sensibilizarea şcolarilor în problematica persoanelor cu dizabilităţi. O parte din alimentele strânse la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica” au ajuns şi la câteva familii nevoiaşe din localitatea Cumpăna.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii