Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:00 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Băsescu Nu am încredere în desemnarea lui Silaghi

ro

22 Jul, 2013 18:06 817 Marime text
Președintele Traian Băsescu și-a exprimat un punct de vedere la desemnarea lui Silaghi pentru Ministerul Transporturilor. ”Silaghi a fost ca o apă sfinţită. Nu s-a evidenţiat cu nimic”, a declarat în urmă cu puțin timp președintele Băsescu.

„Trebuie să spun că azi am primit adresa semnată de premierul Ponta prin care îmi solicită numirea domnului Silaghi ca ministru al Transportruilor. Ce voi spune despre lipsa mea de încredere în această desemnare le-am spus şi domnului Ponta şi domnului ASntonescu ca să nu îi pun în situaţia să fie confruntaţi cu un refuz al desemnării. Eu nu doresc să creez prejudicii de imagine domnului Silaghi.-N-am avtu un real succes în obţinerea acordului legat de o altă nominalizare decît cea a domnului Silaghi. principalul motiv invocat a fost legat de istoricul prezenţei la Ministerul Trabsoirturilor în primul guvern Ponta. A fost un soi de apă sfinţită: nici nu a făcut ceva, nici nu s-a opus la ceva. Am observat ineficienţa totală a domnului Silaghi pentru că nu a reuşit să facă niciun pas pentru deblocarea fondurilor europene. Un om fără performanţă ce nu aduce nimic ca imagine guvernullui Ponta”, a spus Băsescu

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii