Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:27 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbat din Constanţa, amendat pentru câine şi prins cu etnobotanice

ro

22 Apr, 2015 11:47 2946 Marime text
Un bărbat din Constanţa a fost prins cu etnobotanice asupra sa, deşi fusese iniţial oprit pentru că deţinea un câine considerat periculos, fără botniţă şi lesă, deşi se afla în loc public.
 
Descoperirea a fost făcută ieri, în jurul orei 11.00, când un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa, în timp ce se afla într-o misiune de patrulare zona intersecţiei dintre străzile Mihai Viteazu şi Ştefan cel Mare din municipiul Constanţa, a observat un bărbat  care se plimba cu un câine ce nu avea botniţă şi nici lesă.
 
Jandarmii au procedat la legitimarea şi stabilirea identităţii acestuia. Când bărbatul a scos actul de identitate pentru a se legitima, din buzunar i-au căzut două pliculeţe de plastic, care conţineau o substanţă vegetală mărunţită, de culoare verde, potrivit unui comunicat de presă al IJJ Constanţa remis azi redacţiei.
 
În urma percheziţiei corporale a bărbatului în vârstă de 55 ani cu domiciliul în municipiul Constanţa, au fost găsite încă 15 pliculeţe autosigilante confecţionate din material plastic, care conţineau o substanţă vegetală  mărunţită de culoare verde.
Astfel, militarii au întocmit procesul verbal de sesizare, conform prevederilor codului de procedură penală, pe care l-au înaintat împreună cu probele găsite asupra făptuitorului, lucrătorilor Brigăzii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, deoarece şi-a lăsat câinele fără botniţă şi lesă, în loc public, bărbatul a fost amendat cu 1.500 de lei.

Sursa foto: IJJ Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii