Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:35 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Barack Obama salută încheierea misiunii de luptă a NATO în Afganistan

ro

28 Dec, 2014 23:11 807 Marime text
Președintele american, Barack Obama, a salutat duminică încheierea misiunii de luptă a NATO în Afganistan și, în același timp, a atras atenția asupra pericolelor prezente în continuare în țară, scrie AFP.
"În momentul de față, datorită extraordinarului sacrificiu al bărbaților și femeilor în uniformă se pune capăt misiunii noastre de luptă, cea mai lungă din istoria Statelor Unite, care se încheie în mod responsabil", a declarat liderul de la Casa Albă într-un comunicat.

Anterior în cursul zilei, forța de luptă a NATO (ISAF) și-a coborât drapelul, în cursul unei ceremonii oficiale desfășurate la Kabul.

"Noi suntem mult mai în siguranță și țara noastră se află mult mai în siguranță datorită serviciului lor", a continuat Barack Obama, subliniind că prezența militară americană a permis "afganilor să își reconstruiască țară, să țină primele alegeri și să încheie prima tranziție democratică din istoria țării lor".

Dar, a continuat el, "Afganistanul rămâne un loc periculos", astfel încât, "la invitația guvernului afgan (...), Statele Unite și aliații lor își vor menține o prezență militară limitată în Afganistan, cu scopul de a asista și antrena forțele afgane, precum și pentru a desfășura operațiuni antiteroriste împotriva a ceea ce a mai rămas din Al-Qaida".
Sursa: agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii