Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:48 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avocatul Poporului Sesizarea CC în legătură cu OUG privind migraţia aleşilor excedează competenţa instituţiei

ro

18 Oct, 2014 18:52 1749 Marime text
Avocatul Poporului (AP) transmite într-un comunicat că sesizarea Curţii Constituţionale (CC) în legătură cu Ordonanţa de urgenţă nr. 55/2014 privind migraţia aleşilor locali excedează competenţa instituţiei.
 
"Aşa cum am subliniat şi în alte ocazii, Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu stabileşte pentru Avocatul Poporului obligativitatea sesizării Curţii Constituţionale, aceasta fiind o atribuţie pe care legiuitorul a lăsat-o la latitudinea sa, legitimat de rolul pe care îl îndeplineşte în protecţia drepturilor fundamentale ale cetăţeanului, iar raţiunea acestei învestiri circumscrie obiectivele excepţiei funcţiei constituţionale a Avocatului Poporului - apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice", se arată în comunicat.
 
"Sub acest aspect, menţionăm că soluţionarea problemei semnalate este de competenţa Parlamentului şi a Guvernului, deoarece, în realitate, aceasta vizează raporturile constituţionale dintre Parlament, Preşedintele României şi Guvern. Fără îndoială, aspectele sesizate excedează competenţei instituţiei Avocatul Poporului, al cărei rol este apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, în sensul stabilit de art. 58 din Legea fundamentală", se mai arată în document.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii