Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:14 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avocatul Poporului s-a sesizat cu privire la copilul şoferului cu numere anti-PSD

ro

08 Aug, 2018 21:20 1474 Marime text
Avocatul Poporului solicită lămuriri Brigăzii Poliţiei Rutiere în legătură cu situaţia în care s-a aflat copilul minor al şoferului maşinii cu numere anti-PSD, care a fost audiat de autorităţi, scrie Agerpres.

"Demersul Avocatului Poporului vizează posibila încălcare a art. 49 din Constituţia României privind protecţia copiilor şi a tinerilor", se arată într-un comunicat oficial.

Conform AP, având în vedere dispoziţii din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, potrivit cărora respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului este un principiu fundamental şi neechivoc, Avocatul Poporului a solicitat Brigăzii de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti să comunice în ce măsură instituţia, în situaţii similare, poate asigura asistenţă psihologică, hrană şi apă, dar şi un mediu propice pentru minori, în perioada cât aparţinătorii se află în incintă.

"Avocatul Poporului a fost sesizat şi, totodată, a luat cunoştinţă din mass-media cu privire la faptul că, în data de 30 iulie 2018, conducătorul unui autovehicul cu numere de înmatriculare ofensatoare a fost reţinut şi condus la sediul Brigăzii Rutiere de Poliţie, fiind însoţit de fiul său în vârstă de 8 ani. Astfel, minorul a fost nevoit să petreacă mai multe ore în sediul Brigăzii Rutiere de Poliţie şi chiar să asiste la audierea tatălui său", se mai arată în comunicat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii