Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:26 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avocat din cadrul Baroului Satu Mare, trimis în judecată, în stare de arest preventiv

ro

29 Sep, 2015 10:40 1187 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Istvan Peter Gerenyi, avocat în cadrul Baroului Satu Mare, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de trafic de influență.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În vara anului 2012, inculpatul Gerenyi Istvan Peter, în calitate de avocat în cadrul Baroului Satu Mare și apărător a doi inculpați (denunțători în cauză), cercetați în stare de arest preventiv într-o cauză penală a Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea, a pretins de la denunțători suma totală de 40.000 euro, cu promisiunea că, în cazul în care îi vor fi remise aceste sume de bani, va discuta cu judecătorii învestiţi cu soluționarea cererilor ulterioare legate de măsura arestării preventive și, de asemenea, promiţând că îii va determina să dispună punerea în libertate a denunțătorilor.

De asemenea, inculpatul le-a promis denunțătorilor că va discuta şi cu judecătorii învestiţi să se pronunţe asupra vinovăţiei lor şi că îi va determina să pronunţe o soluţie favorabilă, în sensul achitării  sau a condamnării cu suspendarea executării pedepselor.
Ulterior, pe baza înțelegerii susmenționate și întrucât denunțătorii se aflau în stare de arest preventiv, soțiile acestora au remis efectiv inculpatului Gerenyi Istvan Peter suma totală de 19.000 euro.

La data de 01 noiembrie 2012, Curtea de Apel Oradea a admis apelurile declarate de clienții inculpatului, a stabilit pentru fiecare o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere și a dispus punerea de îndată în libertate a acestora. După punerea în libertate a denunțătorilor de către magistraţii Curţii de Apel Oradea, unul dintre ei i-a mai remis inculpatului Gerenyi Istvan Peter suma de 4.500 lei, echivalentul sumei de 1.000 euro.

Ca urmare a admiterii recursului declarat de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat decizia penală a Curții de Apel Oradea și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Satu Mare.
La data de 16.10.2014, magistrații Tribunalului Satu Mare i-au condamnat pe clienții inculpatului la pedepse de 6 ani și 6 luni închisoare, respectiv  de 5 ani închisoare, cu executare, pedepse care au rămas definitive anterior formulării denunțurilor în cauză.
 
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi/sau imobile aparţinând inculpatului Gerenyi Istvan Peter, până la concurența sumei de 20.000 euro, în vederea confiscării speciale.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bihor.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Oradea, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii