Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:39 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autoturisme căutate în Uniunea Europeană, depistate de poliţiştii constănţeni

ro

06 Jun, 2019 12:26 1499 Marime text

 În zilele de 5 și 6 iunie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului cu autoturisme furate, în urma căreia au identificat două autovehicule care figurau ca fiind sustrase din state ale Uniunii Europene.

Astfel, primul autoturism, semnalat ca fiind furat din Marea Britanie, se afla în posesia unei femei de 32 de ani, din Constanța, iar al doilea autovehicul, căutat de autoritățile din Italia, era condus de o altă femeie, de 51 de ani, din Constanța.

Polițiștii au indisponibilizat cele două autoturisme în vederea continuării cercetărilor, întocmind în ambele cauze dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Totodată, polițiștii constănțeni au informat, prin intermediul Biroului SIRENE, autoritățile britanice și italiene despre descoperirea celor două autoturisme, urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun în astfel de situații.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii