Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:11 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Augustin Lazăr, propus procuror general al României

ro

01 Apr, 2016 13:39 1900 Marime text
 
Augustin Lazăr a fost propus de ministrul Justiției pentru funcția de procuror general al României. Augustin Lazăr, procurorul-şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, se înscrisese la concursul pentru funcţia de procuror general al României, post rămas liber după demisia lui Tiberiu Niţu. El are 58 de ani şi este profesor universitar doctor la Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Lazăr A preluat funcţia de procuror-şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia din ianuarie 2013. În activitatea sa din ultimii ani a coordonat anchetele din dosarele privind furturile de obiecte din aur din zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.

În cursa pentru conducerea Ministerului Public se mai înscriseseră Codruţ Olaru (adjunct al procurorului general, fost procuror-şef DIICOT), Oana Schmidt-Hăineală (fost preşedinte CSM) şi Gheorghe Ivan (procuror la Parchetul ÎCCJ, fost şef DNA Galaţi).
Criteriile ce trebuiau îndeplinite de candidaţi pentru ocuparea funcției de Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție erau: cel puțin 10 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, calificativul „foarte bine” la ultima evaluare și să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în ultimii trei ani.

În perioada 18-22 martie au avut loc discuții între candidați și ministrul Justiției, iar în 23 martie, Raluca Prună a trimis propunerea la CSM pentru a fi avizată.

Numirea în funcția de Procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. Reamintim că funcţia de procuror general a rămas vacantă după demisia lui Tiberiu Niţu, urmărit penal de DNA în dosarul coloanelor oficiale.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii