Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:45 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Au fost emise mandate de reţinere în Lotul Naşilor. Printre reţinuţi şi de la Regionala CFR Constanţa

ro

26 Oct, 2012 10:29 1515 Marime text

Un număr de 27 de angajaţi ai CFR Călători au fost reţinuţi de procurorii braşoveni până în prezent, pentru luare şi dare de mită şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, iar audierile au continuat toată noaptea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Alina Popescu, în urma audierilor învinuiţilor de la CFR Călători Bucureşti şi de la regionalele Braşov, Cluj, Iaşi, Constanţa şi Craiova, numărul mandatelor de reţinere a ajuns la 27, audierile continuând.

"În prezent sunt 27 de mandate de reţinere. Nu pot spune exact câte de la fiecare regională în parte, în acest moment. Încă se fac audieri care vor dura foarte mult", a declarat Alina Popescu pentru corespondentul MEDIAFAX.

La Braşov au sosit, în cursul zilei de joi, zeci de persoane escortate de poliţişti şi mascaţi, primii angajaţi sosiţi fiind cei de la Bucureşti. Au urmat loturi de angajaţi de la Iaşi, Craiova, Constanţa şi Cluj. În acest caz au fost emise 81 de mandate de aducere.

Angajaţii în cauză sunt acuzaţi de dare de mită, luare de mită, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, difuzare de informaţii nedestinate publicităţii.

"Din materialul probator administrat până în acest moment rezultă că persoanele audiate în cursul zilei de joi şi de cele care urmează a fi audiate sunt suspectate a face parte dintr-un grup infracţional organizat care au comis şi planificat în modalitate continuată infracţiuni de luare de mită, dare de mită, instigare la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii", se arată într-un comunicat al Parchetului. Aceste persoane au calitatea de conductori de tren, şefi de tren, controlori de bilete, revizori de specialitate în cadrul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători SA".

Cea mai înaltă funcţie este cea de revizor de specialitate.

Cercetările au fost declanşate ca urmare a sesizării din oficiu din partea Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov din cadrul Direcţiei Poliţiei Transporturi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, vizând circa 200 de persoane, potrivit sursei citate.

UPDATE:

Potrivt România TV, la ora 07.20, dubele au început să îi transporte pe cei 27 de angajaţi ai CFR, printre care şi de la Regionala Constanţa, la Tribunalul Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.  

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii