Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:15 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au fost distruse peste 150.000 de DVD-uri, CD-uri, hard disk-uri piratate!

ro

27 Apr, 2016 09:45 1719 Marime text
 
Pe 26 aprilie, de Ziua Internațională a Proprietății Intelectuale, Poliția Română, împreună cu Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România au lansat o campanie de informare a cetățenilor și societăților comerciale cu privire la modalitățile de comunicare publică în scop ambiental a operelor muzicale.
 
Au fost distruse peste 150.000 de DVD-uri, CD-uri, casete audio și hard disk-uri care conțineau opere muzicale, audiovizuale, filme sau programe de calculator piratate. Bunurile au fost ridicate de polițiști la acțiunile organizate pentru protejarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe și au fost supuse unor expertize tehnico-științifice care au confirmat că sunt produse piratate.
 
Astfel, în perioada următoare, polițiștii de la economic și cei de la prevenire, împreună cu specialiști O.R.D.A și U.P.F.R., vor organiza sesiuni de informare cu privire la prevederile legale în domeniul drepturilor de autor, cu accesnt pe comunicare publică în scop ambiental a operelor muzicale.     
 
,,Poliţia Română acordă o importanţă deosebită prevenirii şi combaterii infracţiunilor în domeniul drepturilor de autor. Prin campaniile preventive derulate în parteneriat ne propunem să creştem nivelul de conştientizare pentru respectarea legislației în domeniu, fie că ne referim la utilizarea de software cu licență sau modul în care operele protejate pot fi folosite în spațiul public”, a declarat comisar-șef de poliție Aurel Dobre, directorul Direcției de Investigare a Criminalității Economice.   
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii